La ora asta ar trebui încă să dorm,sau,având în vedere că mâine am examen,să învăţ...asta din punctul de vedere al mamei.
Din punctul meu de vedere,la ora asta ar trebui să stau aici ca şi o fraieră şi să scriu.Despre ce să scriu?
Nu ştiu nici eu.Azi nu am subiect anume.Ştiu doar că trebuie să scriu.Mâinile mele se plimbă singure pe tastatură,fără a fi ghidate în vreun fel de creier,care la ora asta încă e în amorţeală.
Pur şi simplu trebuia să scriu.
Azi iar am o stare nasoală...de ce?Păi nu ştiu.Cred că dragostea asta ne afectează pe toţi într-un fel,sau altul.
Se pare că a ajuns şi la mine maladia asta,care nu are niciun fel de tratament.Oare nu mi-a ajuns cât am suferit?Nu a fost destul?
Şi când credeam că în sfârşit a ieşit soarele,iar tună şi fulgeră.Mi-e teamă de fulgere.Şi sunt singură auzindu-le puterea cu care urlă în gura mare că nu merit să fiu fericită.Le întreb de ce...
Nu vor să îmi răspundă...cu ce am greşit?
Parcă ploaia s-a mai domolit,însă fulgeră încontinuu.
Strig :"Opriţi-văăă!"...în zadar.Nu mă ascultă nimeni.
Parcă am început să mă împrietenesc cu suferinţa...am devenit chiar prietene bune.Când eu plâng,ea stă şi mă ascultă...nu asta fac prietenii?Când eu râd,ea...paii...nu prea se întâmplă să râd în ultima vreme.
Un singur lucru m-ar putea face să râd acum...un singur lucru ar putea să oprească tunetele,ploaia şi fulgerele din inima mea,un singur lucru ar putea alunga suferinţa...
Sau...nu cred că m-am exprimat corect.Nu "un lucru", "o persoană". O singură persoană...
TU!
Şi iar începe ploaia...şi cum spunea un prieten...asta o să fie "Just another lonely Sunday".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu