Muzica ♥.

 Muzica.O auzim,o fredonăm,practic face parte din viaţa noastră de zi cu zi. 
 Cum ar fi o zi fără muzică?Cum ar fi să te trezească telefonul dimineaţa doar cu vibraţii? 
 Monoton,nu?Dar dincolo de sunetele minunate fără de care nu am putea trăi,sunt nişte artişti la fel de minunaţi. 
 Poate vă mai aduceţi aminte de Animal X,3SE,Andre sau Valahia.Ce vremuri.Dar multe s-au schimbat.Toţi cei enumeraţi cântă acum doar muzică comercială,sau poate chiar s-au despărţit.Nimic din plăcere. 
 Nimeni nu mai îşi aduce aminte de vechile melodii care ne făceau sufletul să tresară de bucurie.Toată lumea e înnebunită după noile "apariţii".Acum fredonăm Ya BB şi Loca People.Nimic nu e cum era... 
 Dar nu v-aţi gândit că poate acei artişti pe care îi considerăm idolii noştri ar vrea să cânte şi altceva,doar că sunt influenţaţi de dorinţele noastre?Şi dorinţele lor?Cu ele cum rămâne? 
 Oare chiar vă plac genul ăsta de melodii?Vă place să îl auziţi toată ziua pe Guţă  lăudându-se câţi bani are şi câte femei mor după el? Nu vă daţi seama că tot ceea ce fac,fac pentru bani,şi nu ca să vă mulţumească pe voi? 
 Oare nu v-aţi săturat? 
 Adevărul este că trăim într-o lume manipulată de industria muzicală,şi numai noi putem schimba asta. 
  
  
  
 © All rights reserved to Mihai ©. 

Ieri,azi,mâine...

 Odată...odată obişnuiam să fiu acea fată care ar fi plâns din orice,acea fată care mânca câte două acadele pe zi,acea fată care stătea toată ziua în faţa televizorului uitându-se la desene animate,acea fată care iubea zilele de vară,pentru că deşi nu ştia de noţiunea timpului sau ce e acela,îşi dădea seama că o zi de vară e mult mai lungă decât în una obişnuită.Odată...eram acea fată care rămânea fascinată de poveştile cu prinţi şi prinţese pe care doamna educatoare ni le citea la grădiniţă. 
 Odată...mă bucuram de primii fulgi de zăpadă căzuţi ca printr-o minune din cer iarna.Odată...stăteam o zi întreagă şi mă jucam cu zăpadă,şi chiar dacă abia îmi mai simţeam mâinile,refuzam categoric să intru în casă. 
 Odată...adoram atmosfera sărbătorilor,când împodobeam bradul împreună cu părinţii mei,cântam colinde,şi îl aşteptam pe Moşu`.Odată ştiam că iubire e sentimentul ăla pe care îl ai atunci când primeşti multe dulciuri.Odată,asociam suferinţa cu sentimentul ăla pe care îl aveam atunci când nu îmi cumpăra mama ce voiam. 
 Odată...am fost fascinată de cum reuşea mama să îmi citească toate poveştile alea...asta până am ajuns şi eu să învăţ să citesc.Stăteam toată ziua şi încercam să descifrez scurtele texte din abecedar,pentru ca a două zi să mă pot lăuda la şcoală că ştiu citi noua lecţie. 
 Odată...m-am simţit minunat atunci când am luat locul întâi la concursul de fugă,şi mă simţeam mândră că am întrecut-o pe cea mai bună din şcoală. 
 Odată,m-a speriat faţa profului de mate când l-am văzut prima dată...în clasa a 5 a.Odată...mă lăudăm la prieteni că am început să studiez franceză la şcoală şi ştiam spune "Je m'appelle...",deşi nu eram foarte sigură de ce înseamnă. 
 Odată...am fost în culmea fericirii când am fost lăudată de profa de romană că am reuşit să învăţ un rezumat de jumătate de pagină pe derost. 
 Odată...m-am simţit atât de importantă că aveam şi eu 5 persoane online pe mess,din care 4 erau mătuşile şi verişorii mei,iar a cincea...eram eu. 
 Odată,am stat o noapte întreagă să învăţ pentru primul meu examen...şi a două zi dimineaţă parcă uitasem tot.Odată...am fost atât de fericită să văd că am luat 7 la examen la materia de care mi-a fost tot timpul silă...matematica. 
 Acum...nu mai sunt ce am fost.M-am schimbat...pe dinafară.Înăuntru,undeva,ştiu că mai există acea persoană care eram odată... 
 S-au schimbat atâtea.Am iubit,am suferit,am plâns,de nervi,de fericire,de supărare...am zâmbit,am tresărit de fiecare dată când îl vedeam pe  "EL",am visat la ce  ar putea fi,am învăţat...am învăţat că nu tot timpul lucrurile sunt cum vreau eu,şi nu este nimic ce aş putea face în privinţa asta.Trebuie doar să merg înainte,să vreau,şi voi realiza. 
 În viitor...vreau să mă schimb,să învăţ să fiu indiferentă,să uit de oricine şi orice m-a făcut să sufăr.În viitor...vreau să fiu o procuroare de succes.Şi nu care ia mită. 
 În viitor vreau să fiu...ce am fost ODATĂ...

Perfecţiune.

 Azi mă gândeam... 
 Oare de ce noi,oamenii vrem să ajungem la perfecţiune? 
 De ce nu ne mulţumim aşa cum suntem?De ce nu e bine? 
 De ce vrem să fim mai slabi,sau mai înalţi,mai frumoşi,să avem altă culoare a părului,a ochilor. 
 Mi-am dat seama că facem asta doar pentru a fi acceptaţi de ceilalţi. 
 Dar oare,voi,ceilaţi,care ne criticaţi pe noi,cei ce încercam să vă mulţumim,sunteţi perfecţi?Aveţi măcar un gram de perfecţiune în voi?Răspunsul la întrebare...nu.Nu sunteţi mai perfecţi decât noi.Sunteţi făcuţi exact din aceeaşi ţărână ca şi noi.Nu din aur,argint,sau altceva.Ţărână. 
 Şi atunci,de ce vă credeţi mai presus?Oare nu v-aţi săturat să schimbaţi toată lumea asta după bunul plac? 
 Ce contează dacă eşti mai gras,sau eşti prea mic,sau părul tău nu stă tot timpul cum trebuie?Toate astea fac parte din farmecul tău personal.Şi nu merită schimbate.Nici măcar ca să mulţumeşti pe cineva.Fiecare este frumos în felul său.Chiar dacă ai câteva coşuri pe faţă,sunt sigură că înăuntrul tău nu există urmă de ele. 
 Aşa că opreşte-te,ia o gură de aer,şi strigă "Sunt eu!". 
 Iar cât despre mine... 
 Eu...eu nu sunt perfectă.Dar de ce m-aş schimba când prietenii mă iubesc aşa cum sunt?

Pentru un prieten...

 Nu-mi imaginam viaţa după prostia pe care am făcut-o.Credeam că voi suferi enorm.Dar nu... 
 E chiar ciudat felul în care mă simt acum.Cred că e datorită ţie.Ştii...tot timpul mi-au plăcut felul în care gândeşti,şi vorbeşti... 
 M-a ajutat foarte mult ce mi-ai spus.Mi-am dat seama că nu poate exista ceva dincolo de prietenia asta.Nu ar fi firesc... 
 M-ai făcut să îmi dau seama că cel mai bine e aşa cum este acum.Şi că nu aş vrea să pierd prietenia dintre noi pentru nimic în lume. 
 M-ai făcut să îmi dau seama că aşa,imatur cum eşti uneori,eşti o persoană extraordinară.Că aşa cum ai spus tu,cu bune cu rele,am trecut peste toate.Şi am ajuns ce suntem acum. 
 Am stat puţin şi m-am gândit,mi-am amintit toate momentele frumoase pe care le-am petrecut împreună...de fiecare zâmbet,fiecare consolare,fiecare sfat-prost sau bun-mi-am dat seama că nu aş vrea să pierd nimic din toate acestea. 
 Îţi mulţumesc că îmi eşti un aşa bun prieten. 
 Aa,şi ai grijă de cravată :)).

Suferinţa...

 "Iubesc şi sunt iubită". 
 Aud peste tot cuvintele astea.Şi de la o vreme au început să mă scoată din sărite.De ce nu pot spune şi eu acelaşi lucru?De ce nu pot să sper şi eu măcar o dată,fără ca apoi toate speranţele să îmi fie spulberate.M-am săturat. 
 Poate tu,cel care citeşti ştii sentimentul ăla groaznic să iubeşti,şi persoana respectivă să îţi fie unul dintre cei mai buni prieteni.Eşti între ciocan şi nicovală. 
 Şi până la urmă nu ai ce să faci.Te resemnezi,taci,şi suferi în întuneric.Aştepţi să apară acea persoană care să deschidă lumina...dar ea nu mai apare. 
 Şi plângi...lacrimile curg şiroi fără să se oprească.Dar încă îl iubeşti.Şi dacă ăsta este preţul iubirii,să plângi şi să suferi,pentru el,accepţi orice. 
 Şi chiar şi atunci când îl vezi cu altcineva,zâmbeşti,pentru că te gândeşti că acea persoană îl face fericit.Zâmbetul lui îţi calmează pentru câteva clipe,furtuna din inima ta.Şi apoi,când spune "Ceau",în sfârşit parcă a ieşit soarele... 
 Dar vine seara,iar întuneric.Iar el?El nu e să deschidă lumina.Te temi,şi singura care îţi ţine companie este suferinţa... 
 De ce?!

A fost odată...

 Şi gata. 
 S-a terminat. 
 În sfârşit e vacanţă şi pentru noi.Am terminat cu examenele. 
 Dar cu ce preţ?Cu preţul de a ne despărţi de cei care timp de 8 ani ne-au fost colegi,prieteni,şi poate chiar mai mult? 
 Şi iar devin sentimentală...dar o să îmi fie foarte,foarte dor de ei. 
 Şi de toate momentele petrecute împreună.Acele momente care nu se mai întorc niciodată ,oricât am vrea. 
 Acele momente care vor rămâne pentru totdeauna nişte amintiri plăcute pentru majoritatea dintre noi. 
 Nişte amintiri a ceea ce a fost odată...

Examen la română.

 Uff...şi a trecut şi examenul la romană.A fost foaaaarte uşor. 
 Mi-a plăcut mai ales compunerea de la subiectul al doilea.A fost pe terenul meu,să zic aşa... 
 Compunere despre un peisaj din natură.Real sau imaginar.Hmm...perfect. 
 Stau 2 minute,şi mă gândesc,apoi,dintr-o dată pixul din mâna mea începe să se mişte fără să îmi dau seama... 
 Şi începe aşa... 
 "   M-am trezit cu o stare ciudată de dimineaţă.Probabil de la ce am visat.Toată ziua m-am gândit la asta...  
     Se făcea că eram într-o altă lume.Total diferită de cea în care trăim noi.Acolo erau multe flori,iar munţii se întindeau în zare,până ce mai puteai observa doar nişte pete negre.Păsările ciripeau,iar eu...eu eram singurul om de acolo. 
     Cerul...era cel mai senin cer pe care îl văzusem vreodată,iar mireasma datorată florilor era îmbătătoare.Mi-aş fi dorit să rămân pentru totdeauna acolo,dar... 
     Trrr.Sună ceasul.E ora 7 dimineaţa.Şcoală.Gata...m-am întors la crunta realitate..." 
  
 Nu a fost foarte lungă...dar la liniuţa a 4 a zicea "-să te înscrii în limitele de spaţiu menţionate".Adică 10-15 rânduri.Am avut 13...sper să fie cu noroc. 
 Mai am la mate... 

Ei merită totul ♥.

 Următoarele sunt cele mai importante persoane din viaţa mea,care merită totul.Ei sunt cei care au fost acolo când am avut nevoie de ei,şi sunt acele persoane pe care ştiu că pot conta oricând. 
 Vă iubesc! 

Anda.

                                                                       Ade.

                                                                         Alex.

                                                                         Andrei.

                                                                            Andra.

                                                                               Eve.

                                                                          Ilie.

                                                                          Mihai.

                                                                         Nico.

                                                                            Nina.

                                                                            Nynna.

                                                                                 Sorina.

                                                                       Deni.


 Sunt puşi într-o ordine oarecare,nu după vreo preferinţa.Îi ador pe toţi la fel de mult :x.

Când ploaia nu se mai opreşte...

 E cam ora 8 dimineaţa... 
 La ora asta ar trebui încă să dorm,sau,având în vedere că mâine am examen,să învăţ...asta din punctul de vedere al mamei. 
 Din punctul meu de vedere,la ora asta ar trebui să stau aici ca şi o fraieră şi să scriu.Despre ce să scriu? 
 Nu ştiu nici eu.Azi nu am subiect anume.Ştiu doar că trebuie să scriu.Mâinile mele se plimbă singure pe tastatură,fără a fi ghidate în vreun fel de creier,care la ora asta încă e în amorţeală. 
 Pur şi simplu trebuia să scriu. 
 Azi iar am o stare nasoală...de ce?Păi nu ştiu.Cred că dragostea asta ne afectează pe toţi într-un fel,sau altul. 
 Se pare că a ajuns şi la mine maladia asta,care nu are niciun fel de tratament.Oare nu mi-a ajuns cât am suferit?Nu a fost destul? 
 Şi când credeam că în sfârşit a ieşit soarele,iar tună şi fulgeră.Mi-e teamă de fulgere.Şi sunt singură auzindu-le puterea cu care urlă în gura mare că nu merit să fiu fericită.Le întreb de ce... 
 Nu vor să îmi răspundă...cu ce am greşit? 
 Parcă ploaia s-a mai domolit,însă fulgeră încontinuu. 
 Strig :"Opriţi-văăă!"...în zadar.Nu mă ascultă nimeni. 
 Parcă am început să mă împrietenesc cu suferinţa...am devenit chiar prietene bune.Când eu plâng,ea stă şi mă ascultă...nu asta fac prietenii?Când eu râd,ea...paii...nu prea se întâmplă să râd în ultima vreme. 
 Un singur lucru m-ar putea face să râd acum...un singur lucru ar putea să oprească tunetele,ploaia şi fulgerele din inima mea,un singur lucru ar putea alunga suferinţa... 
 Sau...nu cred că m-am exprimat corect.Nu "un lucru", "o persoană". O singură persoană... 
 TU! 
 Şi iar începe ploaia...şi cum spunea un prieten...asta o să fie "Just another lonely Sunday".

Copilăria...

 Gândindu-mă care va fi subiectul meu de azi,mi-a venit în cap COPILĂRIA. 
 Da,copilăria.Ştii tu...sentimentul ăla unic că poţi face orice îţi trece prin cap,fără să îţi fie teamă că vei fi pedepsit după aceea. 
 Mai sunt cazuri şi când eşti pedepsit...dar măcar ştii că  a fost pentru o cauză nobilă. 
 Copilăria e cel mai frumos lucru din viaţă,cred eu.Şi chiar dacă unora le e ruşine să recunoască că sunt încă copii,eu mă mândresc cu asta.Da,sunt un copil! Şi ador lucrul ăsta... 
 Toţi ar trebui să fim mândri că avem sau am avut această perioadă în viaţa noastră.Este perioada când spui ceva,şi apoi îţi dai seama ce ai făcut.Este perioada când spargi vaza cu flori a mamei,şi apoi îţi dai seama că era primită de la ceva rudă care stă în cine ştie ce ţara,pe cine ştie ce continent,şi că mama ta nu a văzut-o de câţiva ani. 
  
 Ar trebui să îi mulţumim lui Dumnezeu pentru logica pe care a avut-o în a ne face prima data copii,şi apoi să devenim adulţi. 
 Şi chiar dacă pe dinafară nu mai eşti un copil,înăuntrul tău sigur mai există sufletul copilului care erai odată...aşa că opreşte-te,dă puţin timpul înapoi,şi adu-ţi aminte cum era.Bine,nu? 
 Acum întoarce-te în prezent,şi gândeşte-te...mai eşti acel copil de altă data?Nu crezi că te-ai schimbat prea mult?Şi în rău? 
 Şi mai gândeşte-te...e ceva ce ai putea face ca să schimbi lucrurile?Eu sunt sigură că este... 
 Trebuie doar să te opreşti câteva momente şi să sapi în adâncul tău.Sunt sigură că acolo este o persoană veselă,plină de viaţă,care ar vrea să iasă la suprafaţa,să te scoată din starea asta de monotonie zilnică în care te afli :). 

Prea departe...

 Nu aveam de gând să postez azi pe blog...de fapt nu aveam de gând să postez o perioadă pe blog. 
 Poate şi din cauza lipsei de inspiraţie,dar am zis că am să încerc să mă concentrez puţin pe examenele care urmează. 
 Şi ghici...nu pot.Ieri am avut o durere de cap neomenească,parcă...şi de dimineaţă când m-am trezit,aceeaşi durere de cap insuportabilă. 
 Şi cum spuneam...să mă concetrez pe examene...cam greu,nu crezi?Nu te-ai săturat să fii tot timpul în mintea mea? 
 Nu ştiu ce rost are să iubeşti ,dacă nu îţi poţi arăta iubirea.Ce rost are să speri,dacă ştii că niciodată nu va fi nimic?Ce rost are să visezi,şi apoi să îţi dai seama că trăieşti realitatea,şi nu un vis.O realitate crudă şi necruţătoare,care îţi tăie orice chef de a spera? 
 Dar totuşi,mă simt atât de bine când mă gândesc la ce ar putea fi,când mă gândesc că totuşi sunt şi eu iubită,când mă gândesc că dincolo de lumea asta,ar putea exista o lume mai bună...doar pentru noi. 
 Şi iar...realitatea asta nenorocită mă trezeşte strigându-mi cât poate de tare: "Trezeşte-teee!E doar un vis!Cum crezi că poate exista aşa ceva?". 
 Şi eu zic:"Mai lasă-mă 5 minute". 


 Încă 5 minute de agonie...în care îmi hrănesc setea de dragoste tot cu acele speranţe deşarte,acele dorinţe care nu se vor împlini niciodată... 
 Se pare că sunt pierdută în lumea asta ,în care să visezi e un delict pedepsit prin suferinţă... 

Eşti o minune:).

  Ce e şi viaţa asta? 
 Atunci când te aştepţi cel mai puţin,când te simţi cel mai deznădăjduit,atunci parcă apare o bucăţica de speranţa divină,trimisă de Dumnezeu,care schimbă tot. 
 De data asta,acea speranţa divină ai fost TU! 
 Credeam că totul s-a terminat...dar nu. 
 Bănuiesc că acesta este cursul lucrurilor.Cum spunea cineva... "După ploaie,iese tot timpul soarele." 
 Mă bucur că a ieşit soarele şi la mine,şi promit că nu o să îl mai las să plece.Nu o să mai cânt toată ziua,ca să nu vină ploaia :">. 
 Pentru că nu vreau să te pierd niciodată. 
 Şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că te-a adus în viaţa mea.Eşti cea mai bună prietenă pe care puteam să o am vreodată. 
 Te iubesc ! 

Prietenie terminata...

 Nu prea aveam de gând să mai postez azi ceva... 
 Dar cred că am ţinut prea mult în mine.Cred că am sperat prea mult că totul o să revină la normal.Că totul o să fie cum era anul trecut.Perfect. 
 Mai ţii minte?Ne spuneam tot...chiar îmi erai ca o soră...Dar apoi... 
 Apoi s-au întâmplat multe.Probabil aşa a fost să fie,sau nu ştiu.Poate tu ai uitat,dar eu încă mai ţin minte vacanţa aia de vară blestemată.Nu aş putea să o uit niciodată.De atunci totul a început să se destrame încet...aşa am ajuns ce suntem acum.Două "prietene" oarecare. 
 Probabil nu am dreptul să învinuiesc pe nimeni pentru asta.Dar cred că ştim amândouă cine e de vină... 
 Poate nici măcar nu o să citeşti...şi dacă o să citeşti,mă bucur.Măcar aşa o să ştii în sfârşit cum mă simt. 
 Am încercat să fac ca totul să revină la normal,dar fără vreo reuşită.Presupun că după ce rupi firul unei prietenii,tot mai rămâne nodul. 
 Dar oricum,dacă citeşti,vreau să ştii că mie mi-e dor de vremurile alea îndepărtate,acum...mi-e dor să fim iar cum eram. 
 Dar ce mai contează?Să fim realişti... 
 Nimic nu o să mai fie cum a fost.Totul îşi urmează cursul firesc...dacă e firesc să fim cum suntem. 
 Cu toate astea,te voi păstra în inima mea ca cea mai bună prietenă pe care am avut-o vreodată.

Only hate?

 Ieri ziceam că mi-aş dori să schimb lumea... 
 Azi mi-am dat seama că nu am cum.Chiar nu am. 
 Cum poate exista atâta ură şi răutate acolo unde cândva era iubire? 
 Dar...cum zicea un prieten:'De la dragoste la ură e doar un singur pas.' 
 Din păcate trebuie să îi dau dreptate. 
 Dar...cum să lupt eu împotriva atâtor rele,şi împotriva urii care există în lumea asta? 
 Sunt doar o fiinţă mică şi neînsemnată în lumea asta.Eu să lupt contra tuturor acestor lucruri? 
 Ar fi ca şi cum ai pune o furnică să se lupte cu un câine.Nu prea are vreun sens,nu? 
 Exact la asta mă gândeam şi eu.Are vreun sens să lupt contra lumii ăsteia?Nu prea... 
 Sper,doar,ca "lumea" asta de care vorbim toţi să se schimbe într-o zi...  

Lume spulberată...

 Pregătindu-mă să învăţ pentru examenul care urmează,şi încercând să trag de timp,am început să mă gândesc...şi să mă gândesc...şi am derivat în tot felul de gânduri. 
 Unul dintre ele era cum ar fi dacă aş putea schimba lumea.M-am oprit pentru o secundă.Apoi am continuat să mă gândesc la acest lucru... 
 Dar dacă aş lua o foaie şi un creion şi aş începe să desenez?Asta am şi făcut. 
 Prima dată am desenat un copil care se juca fericit pe stradă,fără ca părinţii lui să îşi facă griji că acesta ar putea fi răpit de cine ştie ce oameni.Apoi,în jurul lui,am desenat multe,multe flori,un soare,şi câţiva nori...dar stai.Iau radiera şi şterg.Fără nori în lumea asta! 
 Apoi am început să desenez râuri,munţi,până ce toată acea coală goală de A4 a devenit plină... 
 Tocmai a intrat sora mea în cameră...aprinde televizorul sii... 
 "Bună ziua.Să începem acum cu ştirile după-amiezei...azi un copil a fost ucis cu sânge rece..." 

 Şi lumea mea s-a spulberat...iau radiera şi şterg tot.În urmă rămâne doar o foaie uzată de hârtie,radiera şi creionul... 

 Eu... 
 Sau mai bine aş începe altfel... 
 Azi...am o stare mai melancolică,presupun.Nu ştiu ce e cu mine.Nu m-am simţit de mult aşa. Fără niciun chef de nimic,nici măcar un sac de dulciuri nu m-ar putea face fericită în acest moment. 
 Aş vrea să pot spune că visez realitatea,şi trăiesc un vis.Dar aş vrea să pot să îmi aleg eu acel vis pe care să îl trăiesc.Aş vrea să adorm din nou,şi să mă trezesc,să spun că nimic nu a fost adevărat.Ce să fie adevărat?Nu ştiu...dar ştiu că nu degeaba mă simt aşa. 
 Nici nu pot să îmi dau seama de ce scriu toate astea la ora 5 dimineaţa,stând pe scaun şi uitându-mă pe geam.Abia se face de ziuă.Pur şi simplu degetele îmi alunecă în mod alert pe tastatură,făcând deja,din câteva rânduri de Word,o jumătate de pagină. 
 Mă gândeam că mulţi oameni spun 'Cât aş vrea să dau timpul inapoi'.Atunci nu-mi prea dădeam seama de adevărata semnificaţie a acestei fraze,dar acum îmi dau...chiar mi-aş dori să mai pot trăi o dată câteva momente din viaţa mea.Din păcate,nu pot... 
 Presimt că ziua asta va fi lungă...şi aştept să fie mâine...poate o să mă simt mai bine.

 Şi a venit în sfârşit şi ziua asta...pe care unii o aşteptau,iar alţii nu.A venit şi sfârşitul.Sfârşitul unei clase care va rămâne pentru totdeauna în istoria şcolii. O clasă care dacă nu ar fi existat,o zi de şcoală ar fi fost mult mai banală decât a fost cu noi.  
 Noi...noi am fost clasa a VIII-a F.O clasă unită,o clasă care a făcut toate prostiile posibile,o clasă unică... 
 Acum că totul s-a terminat, îmi aduc aminte de toate gafele pe care le-am făcut.De tabla spartă,de fiecare dată când am ieşit pe geam,de fiecare dată când am fugit,de fiecare dată când ne-am certat,fără să ne gândim că odată o să ne pară rău de toate astea.De fiecare zâmbet,de fiecare lacrimă,de fiecare dirigintă,de fiecare profesoară de romană.Nu am să uit niciodată aceste clipe,pentru că le-am petrecut cu nişte oameni deosebiţi.Colegii mei.De care o să îmi fie foarte,foarte dor. 
 Dar ştiu că va veni şi acea zi când ne vom reîntâlni şi ne vom reaminti aceste momente,care au devenit nişte clipe de neuitat pentru majoritatea dintre noi. 
 O să îmi fie dor de voi! 
 Good bye 8 F! >:D<. 

 Heiii. :) 
 Azi... 
 Poate pentru tine,cel care citeşti,azi a fost o zi banală în care a trebuit să mergi la şcoală,ca în orice altă zi. 
 Dar pentru mine...cea care scriu aceste rânduri a fost o zi specială. 
 A fost ultima zi de clasa a VIII-a... 
 Şi acum poţi să începi cu.... 'Aa,iar sentimentalisme din astea'. 
 Mă doare undeva.Dar,da.Încep cu sentimentalismele pentru că o să îmi fie dor...dor de nişte persoane care chiar merită. 
 Colegii mei. Cu majoritatea dintre ei am râs,plâns,copiat în aceeaşi clasă timp de 8 ani.O mare parte din ei mi-au devenit foarte buni prieteni...au ştiut să mă asculte atunci când aveam nevoie.Dar totul a trecut atât de repede...8 ani ca vântul.Şi acum...că totul o să se termine,cred că merită,măcar,să îmi readuc aminte de toate momentele frumoase petrecute cu ei.De toate notele de 4.De toate absenţele.De fiecare fugă vinerea de la fizică. 
 Cred că e timpul să le mulţumesc,lor,colegilor mei că există.Şi că au făcut din aceşti 8 ani,nişte ani pe care nu o să îi uit niciodată.Şi chiar dacă acum drumurile noastre se despart,ştiu că chiar şi peste 10 ani o să am parte de un 'Bună ziua!' din partea lor atunci când ne vom întâlni pe stradă.Ştiu că pot conta pe ei. 
 Dar din păcate...acum trebuie să ne despărţim,şi vreau să vă urez tuturor succes în continuare,şi să vă mulţumesc pentru tot. 
 Vă iubesc! :x 

Eu... 
 Ce sunt eu? 
 Sunt un nimeni într-o lume plină de cineva. 
 Sunt o persoană neidentificată,într-o lume plină de identităţi. 
 Dar eu...eu simt că am ceva special.Simt că nu am apărut în lumea asta doar aşa,ca să fiu încă o persoană care distruge planeta asta cum poate mai bine. 
 Simt că am fost creată pentru a face ceva special... 
 Nu mă întreba ce...nu ştiu nici eu încă. 
 Poate voi afla într-o zi...sau poate nu.În cât timp? Nu contează...nu îmi pasă de timp.Timpul e infinit pentru mine...ştiu că există aşa ceva şi după moarte.Poate atunci voi afla de ce am fost creată. 
 Dar totuşi,eu...rămân încă sub anonimat.Până când va veni acea zi...oricare ar fi aceea,în care voi deveni CINEVA!

 Nu ştiu ce m-a determinat să îmi fac blog...poate pur şi simplu simţeam nevoia să spun cuiva ceea ce simt atunci când nu am cui,fie ăla şi un blog.Dar trebuie să recunosc că au fost şi mici influenţe din partea lui Denii,pe care pur şi simplu o iubesc şi o ador.
 Nu ştiu să vă spun la ce să vă aşteptaţi,citindu-mi blog-ul.Nici eu nu ştiu la ce să mă aştept.Dar ştiu sigur că voi scrie doar ceea ce simt.Bine sau rău.
 Fiind prima mea postare,nu am idee despre ce să scriu,aşa că mă gândeam că logic ar fi să scriu despre mine...ca să ştiţi şi voi ceva despre persoana căreia îi citiţi sentimentele de nimic.
 Paii...eu sunt Mădă,încântată.Sunt acea fată care ar zâmbi tot timpul,doar că nu poate.Sunt acea fată care ar visa încontinuu,dar realitatea îi spulberă toate visele.Sunt acea fată care este tot timpul îndrăgostită,nu contează de cine,şi ce consecinţe ar avea.
 Sunt acea fată care iubeşte tot ceea ce ţine de mess,reţele sociale şi nesfârşitul internet.Sunt acea fată care se plictiseşte repede,orice ar face.Sunt acea fată care adoră să cânte şi să deseneze,nu contează ce...orice.
 Nu ştiu dacă am vreun rost în lumea asta,sau dacă Dumnezeu m-a dat părinţilor mei pentru a-i face fericiţi.Dar...e şi ăsta un rost,nu?
 Cred că pentru prima mea postare e bine...iar dacă nu,poate data viitoare. ;) .