Şi da... azi eu una dintre "zilele acelea" . Una dintre zilele în care plouă şi în care trebuie să învăţ la biologie ca să nu rămân corigentă. Şi ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, profii se pare că au ţinut neaparat să avem ce face acasă aşa că am o grămaaaaadă de teme de făcut.Şi azi dacă nu dau într-un fel sau altul afară tot, o să explodez, şi atunci când explodez e rău. Ştiţi voi...depresie, lacrimi diseperare... etc.
Şi aş vrea ca azi el să se simtă bine. Măcar el. Poate aşa m-ar putea face şi pe mine să mai zâmbesc, aşa cum face de obicei. Ar putea să îmi cânte şi să stăm să vorbim la telefon până noaptea târziu aşa cum am făcut-o de multe ori. Să îi pot spune că mă simt rău, să îi spun că nu vreau să îl văd aşa, că vreau să zâmbească. Zâmbetul lui e singurul lucru care mai îmi calmează depresia asta continuă. Vreau să nu mă pot trezi dimineaţa pentru că vorbisem cu el până târziu. Dar se pare că azi nu.
Şi totuşi vreau să redevină el motivul pentru care zâmbesc, pentru care mă trezesc dimineaţa şi pentru care adorm seara. Vreau să ştie că e important, că o zi fără el nu există, şi mai ales, vreau să ştie că eu, chiar dacă nu sunt acolo... voi fi tot timpul acolo. Vreau ca el să fie partea bună dintr-o zi proastă... dar nu.
Iar apoi... vine mâine. O altă zi... poate mai rea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu