Pentru ea ♥.

•Gabi: Mohaha >:).Asa fac...Sau ii pun si lui punga ca in caz ca are emotii sa faca acolo. 
Mădălina :] : Lui de ce i-o legi? 
•Gabi: De ceva.>:)
•Gabi: Stii tu ce. :>
Mădălina :] : =)) Ioiii, voiam io sa zic, da paream prea perversa :)).
•Gabi.: Dee puturica. =))
Mădălina :] : =)):)) 
•Gabi.: Amu o trecut o groaza de capre pe langa casa mea. >:P
•Gabi: :))
 Mădălina :]: =))
•Gabi. : Imi mancau florile din fata casei.Capre imputite ce is. :))
•Gabi. : Caprele is ca si oamenii din parlament doar ca ele mananca flori si nu bani.>:) :))
Mădălina :]: =)))

Ea e Gabi. Fata aia atât de nebună, pe care o ador. Fata aia căreia pot să îi spun orice, deoarece ştiu că nu o să mă judece. Fata aia care seamănă cu o văcuţă animalică cu ugeru' defect :)). E fata aia pe care pur şi simplu o iubesc pentru cine e, pentru tot ceea ce a făcut pentru mine. Pentru că a fost acolo când nimeni altcineva nu a fost, pentru că m-a sfătuit atunci când aveam mai mare nevoie de un sfat, pentru că mi-a spus că totul va fi bine, atunci când nu mai aveam nicio speranţă.  

 Şi pentru toate astea vreau să îi mulţumesc. Pentru fiecare dată când am fugit de la atletism, şi râdeam de fericire că nu mai trebuia să alergăm 30 de ture de teren. Pentru că râdeam o pauză întreagă cu ea fără să ne oprim. Pentru că deşi e atât de mică, e foarte bună la baschet. 

 Simplul fapt că ea îmi zâmbeşte, mă calmează atunci când sunt tristă. Nu am nevoie să îmi spună nimic. Acel banal zâmbet spune totul. 

 O să îmi fie atât de dor de toate pauzele alea în care bârfeam despre orice vedeam. O să îmi fie dor să ne plimbăm prin gene şi să râdem fără vreun motiv anume.  

 Dar mai sunt doi ani... şi iar o să râdem ca şi cretinele împreună.  

 Şi toate astea pentru că ea e văcuţa mea dragă şi o iubesc foarte foarte tare. 

                       

  

 Dragă fiinţă pe care o iubesc, 

 vreau să îţi mulţumesc pentru fiecare încurajare, fiecare zâmbet, fiecare îmbrăţişare, fiecare prostie făcută împreună, fiecare pauză pierdută pe teren... vreau să îţi mulţumesc pentru că ai fost acolo în toate aceste momente, şi poate în multe altele de care nu îmi aduc aminte acum. 

 Prin toate acestea mi-ai demonstrat că tu eşti o prietenă adevărată; prin toate acestea m-ai făcut să te iubesc, şi respect. 

 Şi vreau să îţi promit că, deşi nu vom mai fi în aceeaşi şcoală de la toamnă, eu nu te voi uita, şi te voi vizita de câte ori voi avea ocazia, pentru că tu meriţi asta. 

 Şi ştiu că scrisoarea asta e nimic pe lângă ceea ce meriţi tu cu adevărat de la mine. E doar o mică parte din ceea ce eu îţi datorez, pentru fiecare lacrimă vărsată împreună la calorifer. 

 Nu o să uit momentele alea niciodată. Aşa cum nu te voi uită nici pe tine. 

 Aş scrie mai mult, doar că imediat or să mă pufnească lacrimile, şi nu vreau... 

 Te iubesc. 

  

                                                                                                  Cu drag, 

                                                                                     Prietena ta care te iubeşte. 

Bad mood.

 Mda... se pare că a dat pesimismul peste mine azi. Pe lângă că m-am trezit pe la 1, nu ştiu sincer cum de am dormit atât-de obicei nu dorm mai mult de 12- găsesc un bilet pe noptieră pe care scria "Să faci curat.".Oh, da, cum să nu. Fac o inspecţie prin casă. Arunc şi eu hainele pe un scaun, dau puţin cu mătura pe ici pe colo, praful, deschid geamul, şi ajunge. Apoi deschid calculatorul. Wow, iar face figuri, ce noutate. Când în sfârşit s-a hotărât şi el să meargă, intru pe Goagăl, şi apoi direct pe Facebook. Mda... 37 de notificări. Şi nu intrasem pe facebook numai de câteva ore.  
 Apoi intru şi pe Barn Buddy, că de... să nu îmi fure ăia din flori, că nu mai avea câinele de mâncare. Apoi începe soră-mea să se plângă că îi e foame. Ok, îi prăjesc nişte cartofi, ca de obicei, că altceva nu prea ştiu să fac, şi apoi mă pun iar la calculator. 
 Nimeni cu care să mai pierd vremea pe mess. Ce s-o fi întâmplat cu toţi azi? 
 Apoi îmi aduc aminte de blog. Nu intrasem de vreo 3 zile pe el. Şi neavând ce face, mă apuc să citesc postările mai vechi. Ghiciţi de ce mi-am dat seama... blogu' meu sucks. E plin de siropăieli, şi tot felul de dulcegării. Cine m-o fi pus să scriu toate postările astea de rahat? Ce o fi fost în capu' meu? Clar nu eram lucidă în momentele alea... în fine. Citesc vreo 2-3 posturi şi încep să mă satur când văd ce aberaţii scriam pe acolo. Încep să mă gândesc ce or fi îndurat cei care au avut curajul să intre pe tărâmul ăsta să citească toate aiurelile alea. Zici că nu eu le-am scris, ci a intrat Domnul Drăgălăşenie în mine şi m-a pus să le scriu. 
 Whatever. Mai spăl vasele pe acolo, când vine în sfârşit şi mami acasă. Ce vreme de rahat... începe să îmi fie frig, deci merg să îmi iau o bluză groasă pe mine. Ahh, ce bine. Moale şi caldă. Mă pun la PC, şi încep să scriu pentru blog... 
 Urăsc zilele astea... 

Scrisoare pentru tine

 Dragă TU,  
 ştiu că e aiurea să te gândeşti că m-am apucat să îţi scriu o scrisoare care, evident, nu va ajunge niciodată la tine. Totuşi, dacă citeşti vreodată scrisoarea asta, şi te hotărăşti să îmi vorbeşti, te rog explică-mi: 
 De ce nu ţi-a păsat niciodată de ceea ce simţeam eu? De ce m-ai dispreţuit în halul ăsta? De ce nu ţi-ai dat seama?De ce mi-ai zâmbit? De ce m-ai privit? De ce mi-ai vorbit? De ce m-ai salutat? De ce ai râs la glumele mele? De ce m-ai îmbrăţişat? De ce ai încercat să mă faci să mă simt mai bine, atunci când mă simţeam rău? De ce? 
 De ce îmi faci atât rău? De ce te uiţi în ochii mei doar câteva secunde, şi apoi întorci capul? 
 Tot timpul mi-am dorit să îţi spun în faţă tot ceea ce simt, ce mă frământă, ce mă doare, ce nu mă lasă să adorm seara, ce mă trezeşte dimineaţa devreme. Nu am avut curajul... mă gândeam că oricum nu ţi-ar păsa  de toate astea, că toate astea înseamnă nimic pentru tine. Şi chiar dacă trăiesc cu ele pe suflet, acum mă simt bine că nu ţi-am spus nimic... 
 Deşi au fost momente când simţeam o nevoie atât de mare să îţi reproşez toate astea, să urlu în gura mare... dar nu, aş fi părut slabă în faţa ta... 
 Nici acum nu îmi pot explica unele gesturi pe care le-ai făcut... cum nu îmi pot explica nici eu unele momente în care parcă nu eram eu, parcă fiinţa mea ar fi ieşit din corp, şi în locul ei era altcineva, diferit de mine. 
 Nu îmi pot explica de ce un simplu zâmbet de al tău mă făcea atât de fericită, de ce simplul fapt că vorbeam cu tine mă liniştea, mă făcea să mă gândesc la tine toată ziua, de ce tresăream de fiecare dată când îţi vedeam numele pe ecranul telefonului meu. Nu ştiu... sunt doaar nişte lucruri simple, care altă dată pentru mine însemnau totul. 
 Dar nu şi acum...am hotărât să dau la o parte totul. Lacrimi, zâmbete, cuvinte, fapte, priviri, tot... tot ceea ce îmi aduce aminte de tine. 
 Am hotărât să uit de tot şi de toate. Să merg mai departe, să las în urmă tot ce a fost. Tot ceea ce a fost, şi mi-a fost atât de drag... 
 Încă te iubesc, nu pot să mint, deşi mi-aş dori să pot să urlu în gura mare că nu te mai iubesc, nu pot. Mi s-ar părea imoral să mint în halul ăsta despre ceea ce simt pentru tine... te iubesc. Şi chiar dacă ştiu tot ceea ce mi-ai făcut, nu mă miră... ar fi absurd să spun că mi-a trecut. O iubire nu trece peste noapte... o iubire te frământă luni, poate ani... poate pentru totdeauna.... nu şi în cazul meu. O să te uit cât mai repede. Promit. Eşti fericit? O să poţi sta şi tu în sfârşit liniştit. Nu o să te mai bată nimeni la cap cu mesaje, nu mai ai de ce să te simţi vinovat. Poţi să stai liniştit. În câteva săptămâni promit că o să uit chiar că te-am iubit vreodată... 
 De ce fac toate astea? Pentru că m-am săturat... vreau să te las în pace. Să faci ce vrei... nu vreau să rămânem nici măcar prieteni, pentru că un prieten nu face ce ai făcut tu. Nu vreau să fim prieteni, şi să îmi ceri din nou sfaturi. Aş părea ipocrită. Şi nu vreau să mă prefac, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Pentru că totul o să rămână viu în mintea şi în inima mea. 
 Şi chiar dacă poate ar trebui să uit tot ceea ce e legat de tine, ştiu că dacă cineva mă va întreba peste câţiva ani cine eşti tu, îi voi spune: "El a fost marea mea dragoste". Tot timpul vei rămâne o persoană foarte importantă pentru mine, nu sunt sigură că şi eu pentru tine... 
 Dar se mai întâmplă... nu tot timpul totul e cum ne dorim. 
 Şi nu îmi pare rău de nimic din ce spun sau fac acum... ştiu că totul se întâmplă cu un motiv.  
 Ştii... "Maybe I`ll even laugh about it someday... but not today". Încă rana e deschisă, dar cu câteva filme bune, un scaun confortabil, şi nişte popcorn, o să se vindece tot. 
 Şi cred că m-am lungit puţin cam mult... dar era necesar. Şi revin la primele fraze ale scrisorii... dacă vreodată vei citi asta, şi vei vrea să îmi vorbeşti, o să am nevoie să îmi explici tot... 
 Şi acum închei, prin a-ţi spune că mă bucur foarte tare că te-am cunoscut. Ba chiar mă simt norocoasă, doar că unele lucruri trebuie să se termine până la urmă... asta este. 
  
  
                                                                                                        Cu drag, 
                                                                                                           Eu ...

                                                                                                                                                     ..

L'invitation à la valse.

 Azi am terminat de citit "Invitaţia la vals" de Mihail Drumeş. Una dintre cele mai frumoase cărţi pe care am citit-o. 
 Totuşi, nu mi-a venit să cred felul în care s-a terminat. Atât de trist, şi totuşi atât de necesar. Speram la un final fericit, dar parcă poveste nu cerea acest lucru. Şi totuşi... atât de tragic. 
 Pe tot parcursul cărţii am trăit aceleaşi sentimente pe care le-au trăit şi personajele, aceleaşi emoţii, stări sufleteşti... 
 Cine ar fi crezut că un băiat precum Tudor avea să se îndrăgostească de o fată precum Mihaela? Când am ajuns la partea în care acesta o cunoscuse, mă gândeam că va face exact cum făcuse cu celelalte fete... 
 Dar nu... insistenţa sa m-a uimit... la fel şi statornicia ei în a nu-i răspunde la niciuna dintre scrisori. Chiar credeam la un moment dat că nu îi va răspunde, şi totul se va termina aşa... deşi speram, la fel cum spera şi Tudor că îi va răspunde. Aşa şi a fost... cât de fericită am fost să citesc că i-a răspuns... 
 Acum aveam o motivaţie să termin acea carte. Deşi la început mi se părea puţin plictisitoare, şi mă gândeam că o să o abandonez, la fel cum făcusem cu multe alte cărţi după primele 3-4 pagini. 
 Dar nu a fost aşa... 
 Câte urcuşuri şi coborâşuri a avut povestea. Şi totul ca să se termine atât de nefast. 
 Cum spunea Mihaela în scrisoarea ei de adio... "Iubirea e nesăţioasă, de un egoism sălbatic, vrea să îi sacrifici tot fără a-i cere nimic în schimb, mulţumindu-te doar cu ce-ţi oferă." Cât de adevărat... 
 Deşi nu credeam, am fost satisfăcută când am terminat de citit cartea. Eram satisfăcută de felul în care se terminase. Ştiu că o să sune ciudat, dar nu i-aş fi găsit un final mai bun. Ar fi fost prea banal ca cei doi să se împace, şi să trăiască fericiţi până la adânci bătrâneţi. 
 Totuşi, după ce am terminat-o, am stat câteva momente şi m-am uitat la ultima pagină a cărţii, care era scrisă doar pe jumătate... am stat puţin şi m-am gândit. Am încercat să mă identific în această carte... nu am reuşit. Mi-am dat seamă că tu nu meriţi ce a făcut Mihaela pentru Tudor. Nici măcar o părticică din sacrificiul pe care l-a făcut ea. Tu nu eşti Tudor... 
 Tu eşti tu... dar nu contează. 
 Mă gândeam ce carte o să citesc în continuare...  
 Cred că ştim amândoi care o să fie aceea... 

Vise spulberate.

 Nu găsesc cuvinte care să îmi descrie în momentul ăsta starea pe care o am. Mă simt mizerabilă, infectă... mă simt ca şi cum aş fi ultimul om de pe planetă. Aş vrea să nu fi trăit ziua asta. 
 Sunt dezamăgită, dar în acelaşi timp parcă mă aşteptam la aşa ceva. 
 Ştiam că va veni şi ziua asta. Chiar dacă nu eu, cineva din subconştientul meu ştia că ziua asta va veni. Deşi speram că va întârzia să apară. Dar nu... a venit ca un fulger. Dintr-o dată. Fără să încerce să mă pregătească puţin de ceea ce avea să se întâmple. Să mă aline puţin... 
 Şi în câteva minute, toate speranţele şi iluziile construite în câteva luni, s-au dus pur şi simplu pe apa sâmbetei. Nici măcar nu şi-au luat la revedere... câtă impoliteţe. 
 Dar oare de ce încerc să maschez ceea ce simt? E foarte clar că am o stare din aia că aş putea plânge toată ziua fără să mă opresc. 
 E foarte clar că totul e schimbat. Totul. Tu, eu... noi. 
 Şi tot ce voiam era să am şi eu un motiv să zâmbesc... doar atât. 
 Aş vrea să te urăsc în momentul ăsta... după câte ai făcut, altcineva în locul meu ar fi uitat şi că exişti. Dar eu nu pot... încă mă gândesc la acele vise pe care le aveam. Speram să devină într-o zi realitate. Dar se pare că nu a fost să fie... nici de data asta. 
 Şi m-am săturat de tot... de lacrimi, tristeţe, suferinţă, întuneric... de tot. Aş vrea să le pot şterge cu buretele... la fel cum aş vrea să pot şterge amintirea ta. Sau măcar să şterg momentul în care te-am cunoscut. Viaţa mea ar fi fost mult mai frumoasă acum. 
 Nu m-aş mai simţi atât de... cum să spun... dată la o parte. Da, asta e expresia. Mă simt dată la o parte. Din calea ta, din mintea ta, planurile tale... mă simt dată la o parte de tine. 
 Şi totuşi sper... sper că mâine va fi o zi mai bună. Aştept să treacă azi. 
 Poate mâine o să fiu mai bine... poate. 

Iubirea.

Îţi mulţumesc că m-ai făcut să îmi dau seama ce înseamnă că adevărat iubirea.E pur şi simplu uimitor. 
 Câteva rânduri mi-au fost de ajuns să îmi dau seama ce înseamnă cu adevărat sentimentul acela pe care noi îl numim IUBIRE.Iubirea adevărată. 
  
 "Iubirea este forţa care transformă şi face Sufletul Lumii să fie mai bun.Când am pătruns în el pentru oară am crezut că era perfect.Apoi am văzut că era o oglindă a tuturor fiinţelor şi îşi avea războaiele şi patimile lui.Noi suntem aceia care hrănim Sufltul Lumii, iar pământul pe care trăim va fi mai bun sau mai rău după cum noi vom fi mai buni sau mai răi.Aici Intră în joc forţa iubirii, fiindcă atunci când iubim, vrem totdeauna să fim mai buni decât suntem." 
  Paulo Coelho- Alchimistul 


 E incredibil cum o carte poate schimba felul de a gândi al unei persoane.Felul în care este descrisă iubirea în acest fragment,e uimitor.Pur şi simplu m-a lăsat fără cuvinte. 
 În faţa acestor cuvinte,mă simt mică,fără replică.Nu aş putea contesta vreodată ceea ce scrie mai sus.E perfect de adevărat. 
  
 Mulţumesc,Mihai. 

Jurnalul unei adolescente.

"Joi,14 iulie 2011. 
 Seară.Ştii...ador seara.În sfârşit mă pot reculege după căldura dogoritoare de peste zi.Azi o să fiu mai romantică decât credeai că pot fi vreodată.Ştiu că nu cunoşti partea asta a mea...nu ştiu dacă îţi va plăcea,sau nu. 
 Te întrebi...te iubesc?Da,din toată inima,tot sufletul,şi din toată fiinţa mea.Poate asta e singura problemă.Dar te voi iubi pentru totdeauna,orice ar fi. 
 Te urăsc?Toată fiinţa mea şi-ar dori lucrul ăsta.Dar nu pot...sunt dependentă de iubirea pe care o simt pentru tine.E ca un drog.Mă face să visez,să cred că pot să zbor,iar apoi,când efectul s-a dus,să cad iar în prăpastia suferinţei.Dar mai am nevoie doar de o doză... 
 Voi fi acolo?Oricând şi tot timpul.Chiar dacă nu vei avea nevoie de mine,chiar dacă nu vei vrea să mă vezi,eu voi fi acolo.Ştiu că va veni ziua în care vei avea nevoie ca cineva să te ia de mână şi să îţi spună că totul va fi bine.Atunci voi fi acolo... 
 Ce îmi doresc?Nimic.Îmi e de ajuns să ştiu că tu exişti.Ăsta e singurul lucru pe care mi-l doresc.Nimic altceva.Existenţa ta e de ajuns.Tu eşti totul,şi nimic. 
 Ce fac acum? Plâng...nu ştiu de ce,dar plâng.Din nou. 
 Ai întrebat destule...e rândul meu acum. 
 De unde ai apărut? 
 Nu eşti aici să îmi răspunzi.Am să îmi răspund singură... 
 Ai apărut de nicăieri,din senin,ai apărut ca un curcubeu după ploaie,m-ai făcut să zâmbesc,şi apoi ai plecat la fel de repede precum ai venit.  
 Ce vrei de la mine? 
 E o întrebare la care nu îmi pot răspunde,o întrebare care mă macină,care mi-o pun zilnic,e în permanenţă în gândul meu.Doar tu ştii... 
 Ştiu...sunt o naivă.Îmi doresc în zadar lucruri care nu se vor întâmpla niciodată.Sunt iraţională,copilă,visătoare, şi cum mai vrei tu. 
 Dar...îmi doresc doar un singur lucru. 
 Să fii aici.Acum."