Da, a fost un zâmbet. Doar unul dintre milioanele pe care le-am trăit cu tine. Pentru ce a fost? Pentru că mă gândeam la tine. Da... gândul la tine mă face mereu să zâmbesc. Eşti un bleg. Oh, da! Cel mai bleg. Eşti bleg, copilăros, naiv, iubitor, romantic, vesel, trist, răzbunător, gelos, vulcanic, amuzant. Eşti toate la un loc. Şi îţi ador toate momentele astea. Te ador atunci când eşti copilăros şi faci pe supăratul. Îmi place atunci când tu pui botic, iar eu trebuie să te strâng de ambii obrăjori ca să-ţi dezumflu boticul. Îmi placi şi atunci când eşti gelos şi nu mă pot înţelege deloc cu tine, atunci când oricum s-ar fi întâmplat de fapt, tu eşti cel care are dreptate, iar eu vinovata care nu are voie să vorbească nimic.
Până la tine mi-am pierdut timpul. Mi-am pierdut timpul cu feţe pasagere, sentimente false, zâmbete forţate şi cuvinte superficiale. Tu m-ai învăţat să duc dorul unei singure feţi. A ta. Tu m-ai învăţat ce-nseamnă cu adevărat să simţi, să te doară sau nu. Să-mi fie dor de o şoaptă, de un mesaj, de o poză. Tu m-ai învăţat să zâmbesc cu toată inima, nu doar cu faţa. Şi de aceea te iubesc mai mult decât orice pe lumea asta!
Cu tine am învăţat ce-nseamnă să aştepâi un telefon, un mesaj. Am învăţat cum e să-ţi fie dor de o voce, de o şoaptă caldă. Tu mi-eşti tot. Mi-eşti primăvară, vară, toamnă şi iarnă. Mi-eşti luni, mi-eşti marţi, miercuri, joi, vineri, sâmbătă şi duminică. Tu mi-eşti dimineaţă şi tot tu mi-eşti seară. Mi-eşti lacrimă, mi-eşti zâmbet. Mi-eşti alinare. De tine mi-e mereu dor, spre tine întind mereu mâna, la tine vreau să ajung. Cu tine am învăţat ce-nseamnă să treacă o oră... o oră în care nu vorbeam, cu tine am învăţat cum e să te uiţi mereu la ceas şi să te gândeşti de cât timp nu am mai vorbit. Tu m-ai învăţat să am răbdare, să aştept. Să te aştept mereu.
Iar azi sunt cea mai fericită. Sunt fericită că pot să zâmbesc fără să-mi fie frică că peste câteva minute s-ar putea să plâng. Sunt fericită că am pe cine să iubesc şi că am cine să mă iubească. Sunt fericită că am făcut cunoştinţă cu Dragostea. E... atât de minunată! Mi s-a prezentat într-o zi friguroasă de decembrie. Mi s-a prezentat simplu, nici măcar nu am recunoscut-o. "Bună, eu sunt, ce faci?"
Şi şi-a continuat jocul aşa... fără să-mi spună cine e de fapt, vreo două zile. Iar apoi...
"Bună, eu sunt Dragostea. Am venit ca să te fac fericită. Şi nu am venit singură. Am să-ţi ofer un dar, care te va ajuta să fii fericită. E o minune. E el."
Şi atunci, pentru prima dată-n viaţă, inima mea bătea cu adevărat, cu un scop. Pentru el.
Şi de atunci, am devenit prietene foarte bune. Mă vizitează în fiecare zi. Cum cine? DRAGOSTEA.
Mă învaţă multe. Mă învaţă că dragostea nu durează doar o vară. Mă învaţă să preţuiesc fiecare moment şi să nu-l transform într-o amintire, pentru că amintirile dor la un moment dat. Mă învaţă să fac fiecare moment o părticică din mine. Deci, ţi se pare că sunt întreagă? Nici pe departe! Mai am de pus multe părticele la mine ca să pot fi completă. Şi fiecare bucăţică o să o pun cu ajutorul lui. Zi de zi, pas cu pas. Încet. Nu... noi nu ne grăbim. Noi iubim încet şi profund. Atât de profund, încât ni se pare că încetul trece prea repede. Nu te iubesc pentru o zi, o săptămână, o lună sau un an. Te iubesc pentru o viaţă întreagă. Şi după aceea. Te iubesc chiar dacă tu o să încetezi vreodată să o faci. Eu tot te iubesc. Nu vreau să crezi că te iubesc pentru că şi tu mă iubeşti. Eu te iubesc pentru tot ce am cu tine. Pentru cine eşti, pentru ce sunt datorită ţie.
Te iubesc atât de profund, fără suflu, adânc, durereos, ucigător, spontan şi nebuneşte. Atunci când te iubesc, dau Raţiunea afară din căsuţa ei. Rămâne acolo doar Sentimentul. Of, e atât de liniştitor când e ea plecată. Când sunt amândoi, şi Raţiunea, şi Sentimentul, e un haos total. Tu eşti liniştea mea.
Te iubesc ca pe nimeni altul, pentru că eu te-am ales să-mi fii alinare, lumină, întuneric şi căldură.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu