Te voi iubi mereu

Deschide ochii încet. Din nou erau umezi. Acelaşi vis, aceeaşi poveste. Se uită la ceas. 2:30. Se ridică încet şi stă pe marginea patului. E atât de mult până dimineaţă. Se mai aşează încă o dată în pat, închide ochii şi încearcă să adoarmă. Fără reuşită, însă. Se ridică, merge până la bucătărie si îşi ia un pahar cu lapte, apoi se întoarce în cameră, aprinde lampa, şi se aşează la birou. Ia caietul cu sclipici, pixul şi începe să scrie.
"Duminică, 27 noiembrie 2011
Nu am putut să adorm din nou. Gândul îmi stă tot la el. Doamne, de ce se întâmplă tot timpul aşa. Şi chiar când credeam că totul o să fie bine. Aş vrea să pot dormi şi eu măcar într-o noapte fără să mă trezesc plângând şi cu gândul la el. Oare lui îi pasă? Oare el ştie tot ce simt eu? Nu are de unde...
Încerc să adorm, dar amintirea lui nu mă lasă. Am în minte chipul lui angelic. Faţa-i zâmbitoare. Mă simt bine, iar apoi dintr-o dată, cad din nou în aceeaşi prăpastie, gândindu-mă că el nu o să fie niciodată al meu, că eu nu o să fiu niciodată cea la care se gândeşte, că eu nu o să fiu niciodată persoana care îi vine în minte atunci când ascultă o melodie de dragoste, că eu nu o să fiu niciodată motivul pentru care se trezeşte dimineaţa. Şi totuşi, îl iubesc. Mai mult decât cineva ar putea iubi pe altcineva vreodată şi aş vrea ca el să fie acum aici, să îmi spună că totul va fi bine, că el e lângă mine, că nu o să mă lase niciodată singură. Dar nu, el e departe... prea departe, şi totuşi pare atât de aproape. Întind mâna, dar nu îl pot ajunge... amintirea lui e prea vie încă.
Oare se uită şi el acum pe geam cum ninge şi se gândeşte la mine, aşa cum fac eu ? Nu... probabil doarme visând-o pe ea... oare mă va visa vreodată şi pe mine? Niciodată, probabil... "
Deja e ora 3...
Rupe o foaie din caiet, mâzgâleşte ceva pe ea, o împatureşte frumos, iar apoi se ridică, se aşează în pat, desface hârtia, o pune pe noptieră, şi închide ochii...
"Te voi iubi mereu."  scria cu litere aruncate în grabă pe foaie.